Transmitere si actiune

Virusul patrunde in organism in urma contactului cu fecale contaminate, prin hrana contaminata, si mai putin prin contact direct.

Odata ajuns in organism, ataca limfonodulii, maduva hematogena, distrugand celulele albe si apoi, prin sange, ajunge in intestinul subtire. Aici distruge celulele mucoasei intestinale, astfel incat bacteriile care se dezvolta in mod normal in intestin ajung in sange. Procesele normale de absorbtie intestinala nu se mai produc si astfel animalul ajunge la deshidratare severa.

Parvoviroza ataca deci in doua moduri: prin toxine eliberate de bacterii si prin deshidratare violenta (diaree cu urme de sange si mucus, voma).

Cei mai predispusi la aceasta boala sunt puii (2-6 luni) si adolescentii, datorita insuficientei dezvoltari a sistemului imunitar. Puii primesc anticorpii prin colostru (laptele matern, supt in primele zile de viata), insa acesti anticorpi nu sunt suficienti pentru lupta impotriva unei eventuale infectii.

Prevenire

De aceea, se recomanda vaccinarea preventiva. Atentie, insa – exista o perioada in care puii sunt extrem de vulnerabili. Se stie ca vaccinul contine virusi atenuati, modificati sau morti. Daca in sange mai sunt anticorpi prezenti, ucid virusii ca si cum ar fi o infectie, urmand un interval in care nu exista suficienti anticorpi sa lupte cu o infectie, dar nici sa lase sa actioneze vaccinul. Dupa aceasta perioada, vaccinul este eficient si puiul este imunizat.

Vaccinarea se face la fiecare 2-4 saptamani pana ce puiul ajunge la varsta de 16 saptamani.

Exista anumite rase cu o predispozitie marita la aceasta boala, cum ar fi: rottweiler, doberman, pit bull terrier.

Daca supravietuieste dupa contactarea bolii, animalul dobandeste imunitate naturala, care se mentine pe o perioada de cel putin 3 ani sau chiar toata viata.

Semnele bolii apar la 5-6 zile dupa ce animalul a fost expus si se manifesta prin anemie, inapetenta, oboseala, voma, diaree, deshidratare. Febra nu este un simptom specific.

In primele doua saptamani dupa ce animalul a fost contaminat, cantitatea de virus eliminata prin fecale este maxima.

Testele hematologice sau testul ELISA fecale confirma prezenta virusului (in sange, respectiv fecale).

Tratamentul este complex, incluzand antibiotice (tetracicline, cefalosporine), pentru prevenirea infectiilor bacteriene secundare, antidiareice, aport intravenos de lichide, glucoza, potasiu, pentru deshidratarea la care este supus organismul. In ultimul timp, se practica si administrarea unor hormoni care stimuleaza formarea celulelor albe, pentru intarirea sistemului imunitar.

Se pot administra si medicamente care reduc greata (Metoclopramid) sau pentru prevenirea ulceratiilor esofagiene (Zantac).

Important de retinut este ca medicamentele nu se administreaza pe care orala, in special antibioticele, din cauza leziunilor intestinale existente.

Dieta la care va fi supus animalul in perioada de refacere va exclude hrana solida, recomandata fiind carnea fiarta (de pui), maruntita, orezul alb fiert, branza slaba si pastele. Mesele vor fi reduse cantitativ, dar administrate la intervale scurte (o ora, doua).

Baia este recomandata – inlatura urmele de virus si ajuta la decontaminare.

Singurii agenti dezinfectanti eficienti pentru igiena suprafetelor sunt inalbitorii (in special hipocloritul de sodiu), preparati in felul urmator: o parte inalbitor la 30 parti de apa, solutie cu care se spala toate obiectele potential contaminate (jucarii, cusca, covoare, vase pentru hrana).

Suprafetele inchise sunt considerate contaminate timp de o luna, in timp ce suprafetele deschise (sol, curte, parc etc) timp de 7 luni.

Foarte important este ca tratamentul sa fie efectuat intr-o clinica de specialitate, sub supravegherea unui medic.

Dar, mult mai important este sa nu se ajunga aici. De aceea, vaccinati-va animalele din timp!