Cel mai des intalnit simptom este o tuse uscata zguduitoare urmata uneori de ragaieli. Totusi, cainii continua sa manance si sa fie activi. De multe ori, aceasta apare la scurt timp dupa ce a intrat in contact cu alti caini. In multe cazuri severe, simptomele pot progresa si include letargie, febra, pneumonie si in unele se ajunge la moarte. In majoritatea cazurilor apare la cainii nevaccinati.

Diagnosticare

Este de obicei bazata pe simptome si istoria recenta a expunerii animalului printre alti caini. Cultura de bacterii, izolarea virusului si analiza de sange pot fi efectuate pentru a verifica agentii individuali ai bolii.

Tratament

Sunt doua modalitati de tratament care depind de severitatea bolii. In cazul celei mai usoare forme a bolii pot fi folosite antibioticele. Tratand aceste cazuri usoare, nu se excude posibilitatea de a raspandi in aceasta perioada boala. In completare antitusivele pot fi folosite in cazurile usoare. In situatiile mai complicate cand animalul nu mananca, are febra si arata semne de pneumonie, se folosesc antibioticele, cum ar fi: doxiciclina, clavamox.

Oricum foarte multe posibilitati sunt disponibile. Steroizii sau medicamentele care scad tusea nu sunt de obicei recomandati datorita riscului de a curata orice fluid sau mucoasa in cazul pacientilor cu pneumonie. Terapia cu aerosoli poate fi, de asemenea , folosita. In cazurile medii sau severe, pneumonia poate genera moartea daca nu este tratata corespunzator.

Preventia

Cea mai buna prevenire a bolii este sa nu va expuneti cainele in zonele cu animale ce par bolnave.

Vaccinati cainele daca aceasta expunere nu poate fi evitata.

Aceste vaccinuri nu ofera suficienta protectie impotriva virusului, decat daca le administrezi periodic.

Exista un vaccin intranazal si un vaccin injectabil impotriva infectiei cu bordetella. Nici un vaccin nu poate preveni in totalitate o infectie cu bordetella. Pentru vaccinul injectabil, 2 doze trebuiesc administrate timp de 3-4 sapatamani, protectia neavand loc, decat la 1-2 saptamani dupa cea de-a doua injectie. Cel mai folosit, pentru o mai buna protectie, este vaccinul intranazal contra parainfluentei cat si contra infectiei cu bordetella. Vaccinurile intranazale creeaza imunitate si reduce incidenta semnelor de boala. Vaccinul trebuie utilizat la catelusi chiar de la 3 saptamani de viata, doar o singura doza este necesara pentru a oferi protectie care are loc dupa 3-4 zile de la administrare.Sunt cateva precautii si avertizari care trebuiesc observate la aceasta vaccinare. Unii caini vor dezvolta dupa administrarea vaccinului semne usoare asemanatoare cu traheobronsita. Aceste simptome pot dura cateva zile si cainele isi va reveni fara tratament. Cainii care sunt vaccinati pot, de asemenea, gazdui virusul mai putin de 72 de ore. Este nevoie de pana la 4 zile dupa vaccinare ca sa si dezvolte imunitatea cainelui.

Nu este recomandat ca unui caine sa ii fie administrat vacccinul intranazal in termen de 72 de ore de cand a intrat in contact cu alti caini susceptibili. Incercati sa ii administrati vaccinul cu cel putin 4-7 zile inainte de a intra in contact cu alti caini. In acest mod iti protejezi cainele de a se infecta de la alti caini.In canisele unde apare, traheobronsita infectioasa este o problema strict igienica care, in primul rand, trebuie evitata prin curatarea si dezinfectarea custilor, mentinerea igienii mancarii si a containerelor cu apa. Custile care sunt in interiorul casei trebuiesc aerisite. Agentii care cauzeaza traheobronsita pot fi transmisi prin atingere sau pe haine la fel de bine ca prin aer, asa ca animalele infectate trebuiesc izolate si trebuie sa purtam manusi si sa ne spalam pe maini atunci cand le facem curatenie, pentru a evita raspandirea. Dupa vaccinarea initiala a cateilor anual este recomandabil un rapel. Cainii care au un nivel ridicat de risc sunt vaccinati la fiecare 6 luni.

The post Traheobronsita infectioasa (tusea de canisa) appeared first on Iraida Cabinet Veterinar.

Virusul este usor inactivat de substantele decontaminante,  avand o rezistenta scazuta la factorii de mediu (precum uscaciunea), rezistand la temperatura camerei doar cateva ore.

Totusi, in medii umbrite, umede si cu temperaturi scazute, usor peste 0 grade Celsius, virusul poate rezista cateva sapamani.

In anul 1905, Henri Carre a descris pentru prima data simptomatologia acestei boli la cainele domestic, aceasta specie avand un rol important in raspandirea bolii la nivel global, inclusiv cu afectarea faunei salbatice.

Receptivitatea maxima fata de acest virus se situeaza in jurul varstei de 6 luni, putand afecta cateii intre 3 luni si 1,5 ani. Rareori fac aceasta boala cainii adulti sau cateii vaccinati.

Infectia are loc pe cale respiratorie (de cele mai multe ori) sau digestiva, prin intermediul aerosolilor exprimati de animalele bolnave in timpul stranutului sau tusei.

Virusul poate fi vehiculat si de catre om si transmis animalelor receptive. De asemenea, virusul poate fi transportat de sursele de apa contaminate cu urina sau secretii/exudate provenite de la animalele bolnave.

Dupa contaminare si  infectie, replicarea virusului se produce de obicei in formatiunile limfoide asociate cailor respiratorii. Ulterior, replicarea virusului are loc in epiteliile aparatului urinar, digestiv, precum si in sistemul nervos central si in nervii optici. Evolutia bolii urmareste replicarea virala in aceste tesuturi.

Amploarea viremiei (prezenta virusului in sange si diverse tesuturi si organe) este dependenta de nivelul imunitatii umorale specifice (anticorpi specifici impotriva virusului maladiei Carre) in faza viremica.

Evolutia bolii este variabila. De obicei, primele semne apar la cateva zile de la infectie si trec neobservate (de cele mai multe ori), manifestandu-se prin febra si leucopenie (scaderea numarului de leucocite). Dupa doua-trei zile, febra scade, reaparand dupa aproximativ 2 saptamani, insotita de obicei de conjunctivita si semne respiratorii (scurgeri nazale, tuse) sau, mai rar, gastrointestinale (diaree).

De asemenea, pot aparea hiperkeratoza palmara si plantara (ingrosarea stratului cornos al pernutelor) si a planului nazal, precum si dermatita pustuloasa.

Dupa o perioada de timp variabila, pot aparea semne neurologice secundare encefalomielitei sau meningoencefalitei. Semnele neurologice debuteaza de obicei cu contractii involuntare ale unor muschi sau grupuri de muschi. Ulterior, se pot instala si alte semne mai grave: convulsii asemanatoare cu cele din epilepsie, cu hipersalivatie si contractarea musculaturii mandibulei, decubit lateral, ataxie (pierderea echilibrului), deteriorarea capacitatilor motorii, hipersestezie (perceptia exagerata a durerii).

Mortalitatea este direct proportionala cu statusul imun al individului afectat. De obicei, odata cu instalarea semnelor neurologice, mortalitatea este de peste 90%. Pacientii care trec de faza de evolutie cu manifestari nervoase raman, de regula, cu sechele neurologice de mai mica sau mai mare amploare, ramanand totodata transmitatori de virus pe o perioada de cateva luni.

Diagnosticul se bazeaza pe semnele clinice, corelate cu examenul de depistare al virusului maladiei Carre la nivel conjunctival.

Sindromul febril insotit de manifestari multisistemice trebuie sa conduca la  diagnosticul de suspiciune pentru maladia Carre.

Diagnosticul diferential se va face cu alte boli care se manifesta cu sindrom febril si semne respiratorii si neurologice.

Tratamentul consta in administrarea de anticorpi monoclonali impotriva virusului maladiei Carre in fazele precoce de evolutie (Canglob D Forte). Totodata se instaureaza un tratament simptomatic ce vizeaza echilibrarea hidrolelectrolitica, combaterea infectiilor bacteriene secundare, moderarea hipertermiei si a manifestarilor neurologice.

Preventia se va face prin vaccinarea puilor, DUPA VARSTA DE 6 SAPTAMANI. Vaccinarea precoce este ineficienta, din cauza inactivarii rapide a particulelor virale vaccinale de catre anticorpii maternali, seroconversia (producerea de anticorpi impotriva virusului cu care s-a vaccinat) fiind astfel INCOMPLETA. De asemenea, hipervaccinarea mamelor de catre crescatori duce la niveluri inalte si persistente ale anticorpilor maternali la puii rezultati din acestea.

O solutie in scopul obtinerii unei seroconversii satisfacatoare, chiar si in conditiile unui nivel relativ ridicat de anticorpi maternali, este vaccinarea initiala cu vaccinuri ce contin atat virusul maladiei Carre viu modificat, cat si virusul variolei umane. Ulterior, se va repeta vaccinarea cu vaccin viu modificat de cel putin inca doua ori, respectandu-se un interval de 3 saptamani intre doua vaccinari succesive.

Vaccinarea se va face intotdeauna la puii aflati intr-o stare de sanatate buna si dupa o deparazitare externa si interna corespunzatoare, evitandu-se vaccinarea in perioadele de stress induse de transport sau adaptarea la un nou mediu de viata.

Ulterior, in zonele in care aceasta boala evolueaza frecvent, vaccinarea anuala este esentiala.

The post Maladia Carre (Jigodia) appeared first on Iraida Cabinet Veterinar.

Virusul patrunde in organism in urma contactului cu fecale contaminate, prin hrana contaminata, si mai putin prin contact direct.

Odata ajuns in organism, ataca limfonodulii, maduva hematogena, distrugand celulele albe si apoi, prin sange, ajunge in intestinul subtire. Aici distruge celulele mucoasei intestinale, astfel incat bacteriile care se dezvolta in mod normal in intestin ajung in sange. Procesele normale de absorbtie intestinala nu se mai produc si astfel animalul ajunge la deshidratare severa.

Parvoviroza ataca deci in doua moduri: prin toxine eliberate de bacterii si prin deshidratare violenta (diaree cu urme de sange si mucus, voma).

Cei mai predispusi la aceasta boala sunt puii (2-6 luni) si adolescentii, datorita insuficientei dezvoltari a sistemului imunitar. Puii primesc anticorpii prin colostru (laptele matern, supt in primele zile de viata), insa acesti anticorpi nu sunt suficienti pentru lupta impotriva unei eventuale infectii.

Prevenire

De aceea, se recomanda vaccinarea preventiva. Atentie, insa – exista o perioada in care puii sunt extrem de vulnerabili. Se stie ca vaccinul contine virusi atenuati, modificati sau morti. Daca in sange mai sunt anticorpi prezenti, ucid virusii ca si cum ar fi o infectie, urmand un interval in care nu exista suficienti anticorpi sa lupte cu o infectie, dar nici sa lase sa actioneze vaccinul. Dupa aceasta perioada, vaccinul este eficient si puiul este imunizat.

Vaccinarea se face la fiecare 2-4 saptamani pana ce puiul ajunge la varsta de 16 saptamani.

Exista anumite rase cu o predispozitie marita la aceasta boala, cum ar fi: rottweiler, doberman, pit bull terrier.

Daca supravietuieste dupa contactarea bolii, animalul dobandeste imunitate naturala, care se mentine pe o perioada de cel putin 3 ani sau chiar toata viata.

Semnele bolii apar la 5-6 zile dupa ce animalul a fost expus si se manifesta prin anemie, inapetenta, oboseala, voma, diaree, deshidratare. Febra nu este un simptom specific.

In primele doua saptamani dupa ce animalul a fost contaminat, cantitatea de virus eliminata prin fecale este maxima.

Testele hematologice sau testul ELISA fecale confirma prezenta virusului (in sange, respectiv fecale).

Tratamentul este complex, incluzand antibiotice (tetracicline, cefalosporine), pentru prevenirea infectiilor bacteriene secundare, antidiareice, aport intravenos de lichide, glucoza, potasiu, pentru deshidratarea la care este supus organismul. In ultimul timp, se practica si administrarea unor hormoni care stimuleaza formarea celulelor albe, pentru intarirea sistemului imunitar.

Se pot administra si medicamente care reduc greata (Metoclopramid) sau pentru prevenirea ulceratiilor esofagiene (Zantac).

Important de retinut este ca medicamentele nu se administreaza pe care orala, in special antibioticele, din cauza leziunilor intestinale existente.

Dieta la care va fi supus animalul in perioada de refacere va exclude hrana solida, recomandata fiind carnea fiarta (de pui), maruntita, orezul alb fiert, branza slaba si pastele. Mesele vor fi reduse cantitativ, dar administrate la intervale scurte (o ora, doua).

Baia este recomandata – inlatura urmele de virus si ajuta la decontaminare.

Singurii agenti dezinfectanti eficienti pentru igiena suprafetelor sunt inalbitorii (in special hipocloritul de sodiu), preparati in felul urmator: o parte inalbitor la 30 parti de apa, solutie cu care se spala toate obiectele potential contaminate (jucarii, cusca, covoare, vase pentru hrana).

Suprafetele inchise sunt considerate contaminate timp de o luna, in timp ce suprafetele deschise (sol, curte, parc etc) timp de 7 luni.

Foarte important este ca tratamentul sa fie efectuat intr-o clinica de specialitate, sub supravegherea unui medic.

Dar, mult mai important este sa nu se ajunga aici. De aceea, vaccinati-va animalele din timp!

The post Parvoviroza appeared first on Iraida Cabinet Veterinar.